Calificările academice sunt importante, la fel este şi educaţia financiară. Ambele sunt importante, însă instituţiile de învăţământ ignoră una din ele.

Robert Kiyosaki

Într-o lume ideală orice companie ar putea angaja persoane care posedă deja abilităţile şi cunoştinţele necesare în acel domeniu. Însă datorită competiţiei mari pentru angajaţi profesionişti, pe piaţa forţei de muncă cererea depăşeşte oferta. Aici poate interveni trainingul. Prin training oricine se poate dezvolta şi poate deveni mai valoros.

Pretexte frecvente:

 

"Vânzările au scăzut, şi pentru moment nu ne putem permite să investim în dezvoltarea angajaţilor." sau

"Firma merge foarte bine şi nu avem timp să ne ocupăm de dezvoltarea angajaţilor."

Dacă un CEO se implică personal în trainingul angajaţilor, acesta devine un mod eficient de a îmbina învăţatul cu dezvoltarea organizaţiei şi de a crea valoare.

Jack Welch

Traininguri

 

De ce sa investeşti în training?


  • mai multă satisfacţie în munca de zi cu zi şi moral mai ridicat
  • angajaţi mai motivaţi în îndeplinirea sarcinilor
  • eficienţă sporită a angajaţilor, care duce la rezultate financiare mai bune pentru angajator
  • creşterea abilităţii de a adopta noi metode şi tehnici la locul de muncă
  • stimularea spiritului inovativ
  • sporeşte loialitatea faţă de angajator